Poli și Vaslui se bat mâine pentru un loc pe podiumul Ligii I. Toți jucătorii timișoreni, de la A(lexa) la Z(icu) sunt conștienți că îi așteaptă un adevărat derby, iar factorul care ar putea înclina balanța în favoarea alb-violeților poate fi sprijinul fanilor.
Căpitanul Dan Alexa și atacantul Ianis Zicu fac un apel special către suporterii lui Poli, vrând să-i determine să umple stadionul mâine seară. „Trecem printr-un moment mai greu și avem mare nevoie de suporterii noștri. Practic, o victorie împotriva celor de la Vaslui ne-ar asigura în mare parte o iarnă liniștită și ar putea genera numai lucruri pozitive”, spune Alexa. Căpitanul alb-violeților enumeră cele mai frumoase amintiri legate de fanii bănățeni: „Am imaginea acelor derby-uri cu UTA, precum și atmosfera acelui meci cu Rapid, când am jucat în zece oameni și a dat Rusic golul, și finala Cupei de la Timișoara a fost un eveniment deosebit. Am foarte multe amintiri frumoase cu suporterii în acești patru ani și jumătate de când joc pentru Poli, dar cel mai frumos episod a fost de ziua mea, când suporterii au venit în fața unui restaurant în care cinam și mi-au cântat La mulți ani. Pentru mine, acestea sunt lucruri cu care o să rămân”.
Zicu se ia de „Dulău” Ianis Zicu a ajuns idolul tribunelor stadionului „Dan Păltinișanu”, chiar dacă nu a trecut nici jumătate de sezon de când a venit la Poli. Unul dintre motive este faptul că a vorbit mereu la superlativ de fanii viola. „Am înțeles că domnul Hizo a spus că suporterii timișoreni nu-i pot pune probleme și echipa lui nu are teamă de tribuna Timișoarei. Eu sunt convins că sâmbătă va vedea ce înseamnă publicul timișorean”, a spus ieri Zicu. Machidonul spune că a simțit cel mai mult presiunea suporterilor lui Poli din postura de adversar, însă este bucuros că a jucat și el pentru Poli cu stadionul plin, împotriva lui Manchester City.
„Îmi doresc să nu-i dezamăgim pe fani și le cerem să aibă răbdare cu noi, pentru că întâlnim un adversar foarte bun”, Dan Alexa, căpitan Poli Timișoara
„Am simțit că suporterii de aici te pot împinge de la spate. Publicul pune o presiune extraordinară pe echipa adversă”, Ianis Zicu, jucător Poli Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER